Ședință de lucru organizata în incinta Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova in cadrul proiectului COOPERA

Pe 28 martie 2024, în incinta Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a avut loc o ședință de lucru în vederea elaborării cadrului normativ pentru învățământul dual în cadrul studiilor superioare de licență. Ședinta de lucru a fost organizată în cadrul proiectului COOPERA – Integrating Dual Higher Education In Moldova and Ukraine (număr de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP), co-finanțat de către programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

La eveniment au participat reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și a universităților, interesate în implementarea învățământului dual la nivel de licență: Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Universitatea Tehnica din Moldova (UTM), Universitatea Liberă Internaționala din Moldova (ULIM), Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) ”N. Testemițeanu”.

Întâlnirea a fost prezidată de către Ministrul Educației și Cercetării, Dan PERCIUN, precum și Secretarul de Stat MEC, Galina Rusu.

Inițial, Ala Luca, consultant principal în Direcția politici în domeniul învățământului superior,  a prezentat proiectul Regulamentului-cadru privind organizarea și desfășurarea învățământului dual în cadrul studiilor superioare de licență (ciclul I). Practicile de implementare a învățământului dual în cadrul învățământului profesional tehnic au fost descrise de către Galina Rusu, Secretar de stat MEC și Vitalie Belîi, directorul Școlii Profesionale nr.2 din Chișinău.

Rezultatele pilotării învățământului dual în cadrul studiilor superioare, realizate în cadrul proiectului ERASMUS + COOPERA dedicat învățământului superior dual au fost expuse de către Lilia Covaș, managerul proiectului, ASEM, Viorica Sudacevschi, șefa Departamentului informatică și ingineria sistemelor, UTM și Valentina Ciumacenco, prorector pentru Relații internaționale, ULIM.

Discuțiile s-au axat pe determinarea principalelor aspecte ce țin de implementarea învățământului dual la nivelul superior de formare în Republica Moldova, metodele de susținere și de încurajare  a acestei formă alternativă de studii, ce pune un accent semnificativ pe formarea competentelor practice al tinerilor specialiști în mediul real de muncă, cu un grad înalt de implicare în acest proces al reprezentanților mediului de afaceri.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ERASMUS+ „Integrating Dual Higher Education In Moldova and Ukraine – COOPERA” (Număr de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP).