Consorțiul proiectului ERASMUS+ „INTEGRATING DUAL HIGHER EDUCATION IN MOLDOVA AND UKRAINE – COOPERA”, (număr de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP) s-a întrunit pentru a 2-a Ședință a Comitetului de conducere a proiectului. Întâlnirea a fost organizată de către coordonatorul de proiect în regim hibrid și a avut loc la sediul Academiei de Studii Economice din Moldova în data de 4 noiembrie 2022.
La eveniment au participat reprezentanți ai echipelor de lucru de la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), Universitatea Națională din Ujhorod (UzhNU), Universitatea KROK (KROK) din Kiev, Universitatea Națională „V.N. Karazin” din Harkiv (KKNU), Universitatea Națională de Economie din Odesa (ONEU), Universitatea Cooperativă de Stat Baden-Wurttemberg (DHBW) din Germania, Universitatea din Lleida (UdL) din Spania, Academia WSB (AWSB) din Polonia, Universitatea de Management din Varna (VUM) din Bulgaria.
În cadrul întâlnirii, partenerii au discutat în detaliu rezultatele obținute de către instituțiile partenere din Moldova și Ucraina. O mare importanță a fost acordată diseminării activităților desfășurate și rezultatelor obținute în cadrul proiectului. În cadrul întâlnirii au fost discutate rezultatele primului raport anual de diseminare și acțiunile de diseminare întreprinse de către universități partenere a proiectului COOPERA. În ceea ce privește aspectele financiare, partenerii au discutat în detaliu despre depunerea rapoartelor financiare, au fost oferite explicații mai detaliate despre raportarea financiară.